Face? i cuno? tin? a cu barba? ii Guadelupa


Cea mai celebră serie scrisă de Horowitz este cea a romanelor despre Alex Rider, superspionul de 14 ani, acest James Bond adolescent pe care-l vom întâlni în: Stormbreaker, Point Blank, Skeleton Keys. Alex Rider s-a trezit de la primul zbârnâit. A deschis imediat ochii, dar, pentru o clipă, a rămas nemişcat în pat, întins pe spate şi lăsându-şi capul pe pernă. A auzit deschizându-se uşa unui dormitor şi scârţâitul scării de lemn, ca şi cum cineva ar fi coborât.

Soneria a sunat a doua oară şi atunci s-a uitat la ceasul deşteptător de alături. Trei şi două minute dimineaţa! S-a auzit un zgomot, ca şi cum cineva ar trage lanţul uşii de la intrare. S-a dat jos din pat şi s-a dus la fereastra deschisă, călcând apăsat pe covorul gros cu tălpile lui goale. Lumina lunii i se revărsa pe Face? i cuno? tin? a cu barba? ii Guadelupa şi pe umeri. La cei paisprezece ani ai săi, Alex era deja bine făcut. Părul blond era tuns astfel încât două şuviţe grele îi atârnau pe frunte.

Avea ochi căprui şi serioşi. A rămas tăcut pentru o clipă, pe jumătate ascuns în umbră, privind afară.

Afară oprise o maşină a poliţiei. De la fereastra lui de la al doilea etaj putea zări plăcuţa neagră cu numărul maşinii şi Face? i cuno? tin?

a cu barba? ii Guadelupa celor doi bărbaţi din faţa uşii. Lumina din hol s-a aprins şi, în acelaşi timp, s-a deschis şi uşa. Eu sunt menajera. Ce este? Ce s-a întâmplat?

Meniu de navigare

Alex ştia deja. Ştia din felul în care poliţiştii stăteau acolo, încurcaţi şi descumpăniţi. Şi mai ştia şi din tonul vocii lor. Vocile morţii… aşa le va numi altă dată. Este acel tip de voce pe care oamenii îl au atunci când vin să te anunţe că cineva apropiat ţie a murit. S-a dus la uşă şi Face? i cuno? tin? a cu barba? ii Guadelupa deschis-o. I-a auzit pe cei doi ofiţeri discutând în hol, însă doar câteva cuvinte ajungeau până la el.

Abia peste câteva ore, în bucătărie, privind cum lumina dimineţii se ivea încet, încet, pe străzile din vestul Londrei, Alex îşi dădu seama ce se petrece. Unchiul lui, Ian Rider, era mort. Conducând spre casă, maşina lui fusese lovită de un camion pe Old Street, se răsturnase şi el murise aproape pe loc.

Nu purta centura de siguranţă, a spus poliţia. Altfel, ar mai fi avut o şansă. Alex se gândea acum la omul care, de când se ştia el, îi fusese singura rudă. Nu şi-a cunoscut niciodată părinţii. Muriseră într-un accident, un accident de avion, la câteva săptămâni după naşterea lui. Dar abia acum îşi dădea seama cât de puţine ştia despre acest om. Un bancher.

Unii spuneau că îi semăna un pic. Ian Rider era întotdeauna pe drum. Un om tăcut, introvertit, căruia îi plăceau vinul bun, muzica clasică şi cărţile. Nu părea să aibă vreodată vreo iubită… de fapt, nu avea deloc prieteni. Se ţinea bine, nu fumase niciodată şi se îmbrăca în haine scumpe. Dar asta Face? i cuno? tin? a cu barba? ii Guadelupa era de ajuns.

Asta nu era imaginea unei vieţi. Era doar o eboşă. În cameră intră o tânără. Să tot fi avut spre treizeci de ani, cu o claie de păr roşcovan şi cu o faţă rotundă, băieţoasă. Venise la Londra acum şapte ani, închiriase o cameră în casă — în schimbul menajului şi al îngrijirii copilului — şi devenise menajera casei şi unul dintre cei mai buni prieteni ai lui Face?

i cuno? tin? a cu barba? ii Guadelupa. Uneori se întreba de unde vine prescurtarea Jack. Nici una, nici alta nu i se potriveau şi, deşi a întrebat-o odată, n-a primit niciun răspuns. Alex dădu din cap în semn că da, era bine. Mă gândesc la faptul că Ian o fi făcut vreun testament.

O fi lăsat vreo indicaţie. Dar nu azi, Alex. Face? i cuno? tin? a cu barba? ii Guadelupa luăm pas cu pas. Biroul lui Ian era o încăpere care se întindea de-a lungul întregii case, la ultimul etaj. Era singura cameră mereu încuiată — Alex fusese acolo doar de trei ori şi niciodată singur.

Când era mai mic, îşi închipuia că ar putea fi ceva ciudat pe acolo; vreo maşină a timpului sau vreun OZN. Dar erau numai un birou cu o masă de scris, vreo două rafturi de dosare, sertare pline de hârtii şi de cărţi. Chestii legate de bancă — zicea Ian. Chiar şi aşa, voia să meargă acolo sus chiar acum.

Pentru că niciodată nu-i fusese permis. Se întoarse spre Jack. Ea aprobă: — Da, aşa au zis. Doar ştii ce grijuliu era. Întotdeauna purta centura de siguranţă.

Как-то вечером Хейл захватил свою клавиатуру домой и вставил в нее чип, регистрирующий все удары по клавишам. На следующее утро, придя пораньше, он подменил чужую клавиатуру на свою, модифицированную, а в конце дня вновь поменял их местами и просмотрел информацию, записанную чипом. И хотя в обычных обстоятельствах пришлось бы проверять миллионы вариантов, обнаружить личный код оказалось довольно просто: приступая к работе, криптограф первым делом вводил пароль, «отпирающий» терминал.

Se întâmpla să nu mă ducă nici până la colţ, dacă nu-mi fixam centura. Jack se gândi o clipă, apoi ridică din umeri. Dar aşa trebuie să fi fost. De ce ar fi minţit poliţia? Ziua trecea cu greu. Alex nu se duse la şcoală, deşi, în secret, şi-ar fi dorit. Ar fi preferat să se întoarcă la viaţa normală, de zi cu zi — la sunetul clopoţelului, la mulţimea de figuri cunoscute — în loc să stea aici, izolat în casă. Dar trebuia să primească vizitatorii, care au venit de dimineaţa până spre seară.

Au fost cinci. Un avocat care nu ştia nimic despre vreun testament, dar care părea să fi fost angajat pentru organizarea funeraliilor.

Un organizator de funeralii, ce fusese adus de avocat. Un vicar — înalt, în vârstă — care părea dezamăgit că Alex nu se arăta mai necăjit. O vecină de peste stradă — cum naiba aflase că murise? Şi, în sfârşit, cineva de la bancă. Avea acel tip de figură pe care o uiţi chiar în timp ce o priveşti şi s-a prezentat drept Crawley, de la Personal.

Banca se va ocupa de toate.

Sign in - Google Accounts

Asta e treaba mea. Lasă totul pe seama mea. Ziua se sfârşi. Alex îşi omorî vreo două ore jucându-se Nintendo 64 şi s-a simţit un pic vinovat când Jack l-a prins.

Dar ce altceva să fi făcut? Mai târziu, l-a luat cu ea la un Burger King. Era bucuros să iasă din casă, dar abia dacă şiau spus câte ceva. Alex era de părere că Jack trebuia să se întoarcă în America. Nu putea, categoric, rămâne în Londra pentru totdeauna.

Face? i cuno? tin? a cu barba? ii Guadelupa

Şi cine va avea grijă de el? Conform legii, era prea mic pentru a-şi purta singur de grijă. Viitorul lui părea aşa de incert, că prefera să nu vorbească despre asta. De fapt, prefera să nu vorbească deloc. Apoi a sosit şi ziua înmormântării, când Alex s-a trezit îmbrăcat într-o jachetă neagră, pregătindu-se să plece cu o maşină neagră care venise nu se ştie de unde, înconjurat de oameni pe care nu-i văzuse niciodată în viaţa lui. Ian Rider a fost înmormântat în cimitirul Brompton, pe aleea Fulham, chiar în umbra stadionului de fotbal Face?

i cuno? tin? a cu barba? ii Guadelupa, şi Alex îşi dădu seama unde ar fi vrut să fie în acea după-amiază de miercuri. Veniseră aproape treizeci de oameni, dar abia dacă recunoscuse pe vreunul dintre ei. Mormântul era săpat chiar lângă aleea care străbătea cimitirul de la un capăt la altul şi, când slujba începu, apăru şi un Rolls-Royce, uşa din spate se deschise şi din el coborî un bărbat.

Face? i cuno? tin? a cu barba? ii Guadelupa

Alex îl privi cum înaintează şi cum se opreşte. Deasupra, un avion care se îndrepta spre Heathrow acoperi pentru câteva clipe soarele. Se cutremură.

Era ceva cu acest nou-venit, ceva care făcea să i se furnice pielea. Şi, cu toate astea, nu era ceva cu totul ieşit din comun. Costum gri, păr cenuşiu, buze cenuşii şi ochi cenuşii. Avea o faţă inexpresivă, ochii, în spatele ramelor pătrăţoase ale —9— ochelarilor fumurii, complet goi.

Poate asta era ceea ce-l tulburase pe Alex. Oricine ar fi fost acest om, părea să aibă mai puţină viaţă în el decât oricine altcineva din acest cimitir. Indiferent dacă se afla deasupra sau sub pământ. Cineva îl bătu pe umăr şi, când se întoarse, îl văzu pe domnul Crawley venind lângă el. E directorul băncii. Privirea lui Alex trecu dincolo de domnul Blunt, spre RollsRoyce. Alţi doi bărbaţi îl însoţeau, din care unul era şoferul.

Purtau costume identice şi, deşi nu era o zi chiar însorită, ochelari de soare. Amândoi urmăreau slujba cu aceeaşi mină serioasă. Alex se uită din nou la Blunt şi apoi la ceilalţi care veniseră la cimitir. Chiar îl cunoscuseră pe Ian Rider?

Маломощный двигатель отчаянно выл, стараясь одолеть подъем.

De ce nu îl văzuse pe niciunul dintre ei până acum? De ce i se părea aşa greu de crezut că măcar unul dintre ei lucra pentru bancă? Ne va lipsi. Vicarul îşi termină cuvântarea de adio. Lui Alex i se părea bizar că vicarul alesese tocmai aceste cuvinte. Asta înseamnă că-şi iubea patria. Dar, din câte ştia, Ian Rider abia dacă îşi petrecea ceva timp în ea. În mod clar, nu fusese niciodată unul dintre cei care să ridice steagul Marii Britanii.

S-a uitat în jur sperând s-o zărească pe Jack, dar a văzut în schimb că Blunt îşi făcea drum către el, păşind cu grijă pe lângă mormânt.

Face? i cuno? tin? a cu barba? ii Guadelupa

Directorul era doar un pic mai înalt decât el. De aproape, pielea lui părea complet lipsită de naturaleţe. Putea fi făcută din plastic. Unchiul tău vorbea deseori despre tine.

Kulig cu Moș Crăciun Crăciunul poloneză: Boże Narodzenie, Narodzenie Pańskie în Polonia este o sărbătoare principală anuală, la fel ca în majoritatea statelor creștine.

Mie nu mi-a pomenit niciodată de dumneavoastră. Buzele cenuşii i se mişcau repede: — Ne va lipsi. A fost un Face? i cuno? tin? a cu barba? ii Guadelupa bun. Niciodată n-a vorbit despre munca lui. Dintr-odată apăru şi Crawley: — 10 — — Unchiul tău a fost director la Finanţe Internaţionale, Alex, îi zise el. Era responsabil cu filialele noastre din străinătate.

Cred că ştiai asta. Şi ştiu că era şi foarte atent.